Crimă oribilă în Borşa, la primele ore ale dimineţii. Un tânăr de 18 ani a fost ucis de prietenul lui, în vârstă de 31 de ani, după ce au băut împreună, iar apoi s-au luat la ceartă.
- Un tânăr de 31 de ani l-a înjunghiat mortal pe prietenul lui, în Borşa.
- Victima avea doar 18 ani.
Potrivit unor surse, se pare că cei doi au băut împreună cu alți prieteni, noaptea trecută.
La un moment dat, băiatul de 18 ani s-a urcat la volanul unei mașini de teren cu intenția de a distruge curtea casei tânărului de 31 de ani.
După un scandal de proporții pe calea de acces în locuinţă, soţia agresorului a sunat la 112.
Până la sosirea echipajului de poliţie, bărbatul de 31 de ani a pus mâna pe un cuţit şi l-a înjunghiat pe Adrian.
Prietenii celor doi l-au urcat pe băiat în maşină şi l-au dus la spital, însă medicii nu au mai putut decât să constate decesul.
Speriat, atacatorul a fugit, dar a fost găsit la scurt timp şi se afă în custodia Poliţiei din Borşa.
![]()
