Calendar ortodox 3 august 2022. Sărbătoare mare miercuri, în zi de post. Vezi ce sfânt este sărbătorit în această zi mare, dar și ce trebuie să facem. August este o lună importantă, plină de tradiții și obiceiuri interesante, menite să ne aducă noroc.
Sărbătoare mare la 3 august
În data de 3 august, în fiecare an, sunt prăznuiți Sfinții Isachie, Dalmat și Faust. Aceștia au fost recunoscuți în religie drept cei care au luptat pentru credință și au făcut totul pentru Dumnezeu.
Sfântul Isachie a luptat pentru ca bisericile ortodoxe să fie înapoiate, după ce acestea au fost cucerite de arieni. Înainte de a-și da ultima suflare, a mai avut o singură dorință: aceea de a-l numi stareț pe ucenicul său, pe nume Dalmat.
Rugăciunea care face minuni pentru cel ce o citește
Cu rugăciunile tale cele de toată noaptea şi cu stările cele de toată ziua, curăţindu-ţi mai înainte sufletul, l-ai arătat casă Treimii, Cuvioase Părinte Isaachie.
Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi mă ridică din adâncul răutăţilor, rogu-mă. Căci către Tine am strigat şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.
![]()
