Liderii coaliției au convenit pe o serie de amendamente care vor fi aduse la proiectul legii privind pensiile de serviciu.
Conform surselor noastre, la Senat vor fi depuse mai multe amendamente, printre care și unul referitor la interdicția de a cumula mai multe pensii speciale. Cei vizați vor trebui să opteze pentru unul dinte veniturile încasate. Premierul Ciucă scapă însă de interdicția de a cumula pensia militară cu salariul de demnitar.
Lista modificărilor:
– Pensia de serviciu nu va putea fi mai mare decât salariul net corespunzător venitului brut care a stat la baza calculului pensiei:
„(1) Cuantumul net al pensiilor de serviciu stabilite în baza prevederilor Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat nu poate fi mai mare decât 100% din media venitului net corespunzător venitului brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu.
(2) Pensia de serviciu netă reprezintă pensia de serviciu stabilită în cuantum brut din care se deduce impozitul pe venit, potrivit legislaţiei în vigoare.
(3) Venitul net reprezintă venitul brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu din care s-au dedus contribuţiile sociale obligatorii şi impozitul pe venit, potrivit legislaţiei în vigoare.
citeste integral pe stiripesurse