Adolescentul de 15 ani, acuzat că a provocat incendiul de la blocul din Constanţa, arestat preventiv

Tribunalul Constanţa a decis, în şedinţa de miercuri, să admită contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa împotriva deciziei Judecătoriei Constanţa de săptămână trecută prin care adolescentul fusese arestat la domiciliu. 

Astfel, instanţa a decis să admită propunerea de arestare preventivă formulată de procurori. Sentinţa Tribunalului Constanţa este definitivă.

Adolescentul a povestit cum ar fi declanșat incendiul din parcarea blocului

Pompieri din judeţele Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi au intervenit, săptămâna trecută, pentru stingerea incendiului de proporţii care a izbucnit în parcarea subterană a blocului.

Incendiul a afectat 150 de apartamente. Dintre acestea, 35 au fost afectate de flăcări prin balcoane şi geamuri, deoarece unele aveau balcon deschis cu livingul şi erau pe latura pe care s-a propagat incendiu.

De asemenea, 37 de autoturisme au fost distruse. 250 de persoane, dintre care 70 de copii, au fost evacuate, iar opt persoane au ajuns la spital, printre care şi doi copii, una singură rămânând internată.  

În urma cercetărilor desfăşurate, poliţiştii au identificat doi băieţi, unul de 13 ani şi altul de 15 ani, suspectaţi că ar avea legătură cu incendierea, ulterior cel de 15 ani a fost reţinut pentru comiterea infracţiunilor de distrugere prin incendiere şi vătămare corporală din culpă.

Citeste integral

Loading

Comentarii Facebook

S-ar putea sa te intereseze:

This will close in 5 seconds

Verified by MonsterInsights