
Sute de persoane vor fi amendate pentru că au participat la protestele organizate, în Bucureşti, Timişoara şi alte oraşe mari din ţară, împotriva restricţiilor impuse pentru combaterea coronavirusului.
- Locuitorii din mai multe oraşe mari ale ţării protestează împotriva măsurilor impuse de autorităţi pentru combaterea coronavirusului.
Mii de persoane au participat, duminică seara şi în noaptea de duminică spre luni, la proteste organizate în Bucureşti, împotriva restricţiilor impuse pentru combaterea coronavirusului. Oamenii au protestat în special în zona Piaţa Victoriei, dar şi la Piaţa Universităţii, protestele încheindu-se abia spre dimineaţa.
Reprezentanţii Jandarmeriei Bucureşti s-au mobilizat pentru acţiunile respective şi au adus la cunoştinţă protestatarilor prevederile legale în vigoare, îndemnând la respectarea acestora.
În cele din urmă, Jandarmeria Bucureşti a aplicat 29 de amenzi în valoare totală de 14.000 de lei. Au fost aplicate 26 de amenzi pentru nerespectarea interdicţiei de a părăsi locuinţa în intervalul orar în care deplasarea a fost restrânsă, dar şi trei amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară.
Citeste continuarea pe ObservatorNews.ro