reclame5

Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim – Rugăciunea și Acatistul Sfintei Cruci

RomaniaTaraMea se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit sau direct cu adresa de email . Dacă doriți să ne sprijiniți, distribuiti articolul prin Facebook la 1 click distanta mai jos!
RECLAME6

În dimineața zilei de 7 mai 351, în timpul împăratului Constantiu, fiul Sfântului Constantin cel Mare, la Ierusalim, a apărut pe cer o cruce luminoasă care s-a întins de la Golgota și până la Muntele Măslinilor, pe o distanță de aproximativ 9 km, strălucind mai tare decât soarele. Crucea a rămas pe cer timp de 7 zile. O mulțime de oameni au ieșit din casele lor și de la munca lor îndreptându-se spre biserici pentru a aduce slavă lui Dumnezeu.

RECLAME1

Despre această minune, Patriarhul Chiril al Ierusalimului i-a scris o scrisoare împăratului Constantiu, îndemnându-l să părăsească erezia ariană.

RECLAME 2

Potrivit istoricului Sozomen, această minune a dus la convertirea multor păgâni și iudei la creștinism. De asemenea, mulți arieni au părăsit erezia, întorcându-se la Biserica Ortodoxă.

Ce simbolizează semnul Crucii săvârșit de credincioși?
Semnul Crucii se face prin unirea degetului mare cu primele degete de la mâna dreaptă și prin strângerea celorlalte două în palmă. Unirea degetului mare cu primele degete de la mâna dreaptă exprimă învățătura despre Sfânta Treime. Prin alipirea celorlalte două degete în palmă, rezumăm învățătura despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Inelarul și degetul mic alipite ni-L descoperă pe Hristos, cunoscut în două firi: omenească și dumnezeiască.

RECLAME 3

Rostim “În numele Tatălui” și ne însemnăm la frunte; “și al Fiului” și ne însemnăm la piept; “și al Sfântului Duh”, însemnând, de la dreapta la stânga, cei doi umeri; “Amin” – lăsând mâna jos. Mâna care coboară de la frunte semnifică pogorârea Domnului din cer pentru noi. Prin atingerea frunții, a pieptului și a umerilor mărturisim că ne încredințăm mintea, inima și puterea noastră Sfintei Cruci.

Acatistul Sfintei Cruci
Troparul Sfintei Cruci
Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește poporul Tău.

Condac 1:
O, de trei ori fericită și Preacinstită Cruce, ție ne închinăm credincioșii și te mărim, veselindu-ne de dumnezeiasca ta înălțare; ci ca o pavăză și armă nebiruită, ocrotește și acoperă cu darul tău pe cei ce cântă: „Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!”

RECLAMA 8

Icos 1:
Îngerii din cer, în chip nevăzut, înconjoară cu frică Crucea cea de viață purtătoare și, văzând-o că dă credincioșilor acum har de lumină dătător, cu strălucire, se spăimântează și stau zicând către dânsa unele ca acestea:

Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a lumii; Bucură-te, slava Bisericii;

Bucură-te, că izvorăști tămăduiri cu îndestulare;

Bucură-te, că luminezi marginile lumii;

Bucură-te, lemn de viață mirositor și vistieria minunilor;

Bucură-te, preafericită și de daruri dătătoare;

Bucură-te, că ești dumnezeiesc așternut picioarelor;

Bucură-te, că te-ai așezat spre închinarea tuturor;

Bucură-te, pahar plin de curată băutură;

Bucură-te, luminător al strălucirii celei de sus;

Bucură-te, prin care se binecuvintează zidirea;

Bucură-te, prin care este închinat Ziditorul;

Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 2:
Văzându-se Elena pe sineși întru dorire, a zis împăratului cu îndrăznire: „Lucrul cel preadorit sufletului tău se arată prea de bucurie osârdiei mele”. Căutând însă arma cea biruitoare pentru tine, precum zici, cântă: Aliluia!

Icos 2:
Cunoștința cea necunoscută mai înainte împărăteasa cunoscând-o, a strigat către cei ce slujeau: „Din sânurile pământului siliți-vă în grabă a afla și Crucea a mi-o da”, către care privind cu frică a zis, cântând așa:

Bucură-te, semnul adevăratei bucurii;

Bucură-te, izbăvirea vechiului blestem;

Bucură-te, comoară, pentru zavistie în pământ ascunsă;

Bucură-te, ceea ce te-ai arătat cu stele închipuită;

Bucură-te, Cinstită Cruce cu împătrite raze în chipul focului;

Bucură-te, scară pe înălțime rezemată, mai înainte oarecând arătată;

Bucură-te, lumina îngerilor cea cu alinare închipuită;

Bucură-te, rana demonilor cea mult suspinată;

Bucură-te, odor veselitor al Cuvântului;

Bucură-te, stingătoarea focului rătăcirii;

Bucură-te, Cinstită Cruce, apărătoare a deznădăjduiților;

Bucură-te, tare apărătoare a celor ce bine călătoresc;

Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 3:
Puterea Lemnului s-a arătat atunci, spre adevărata încredințare a tuturor, și pe cea fără de glas și moartă spre viață a sculat-o: înfricoșătoare privire celor ce vor a culege mântuire, când cântă așa: Aliluia!

Icos 3:
Având Elena arma cea nebiruită, a alergat către fiul său, iar el, săltând îndată, Crucea cea prea mare cunoscând-o, se bucura, și cu săltările ca și cu niște cântări, zicea către dânsa unele ca acestea:

Bucură-te, Cinstită Cruce, vasul luminii;

Bucură-te, Cinstită Cruce, vistierul vieții;

Bucură-te, dătătoarea darurilor Duhului;

Bucură-te, limanul cel neînviforat al celor ce călătoresc pe mare;

Bucură-te, masă care ții ca pe o Jertfă pe Hristos;

Bucură-te, viță ce porți Strugurele cel copt care dă vinul cel tainic;

Bucură-te, că păzești sceptrele împăraților;

Bucură-te, că zdrobești capetele balaurilor;

Bucură-te, strălucită cunoștință a credinței;

Bucură-te, păzitoarea a toată lumea;

Bucură-te, binecuvântarea lui Dumnezeu către muritori;

Bucură-te, mijlocirea către Dumnezeu a celor muritori;

Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 4:
Dumnezeiasca râvnă întru sineși luând Elena, cu osârdie a căutat și a aflat Crucea care în pământ era ascunsă și pe cer împăratului se arătase, pe care lăudând-o a zis: Aliluia!

Icos 4:
În chipul soarelui s-a arătat Crucea în lume, și toți de luminare umplându-se, și ca spre o stea alergând, o văd pe aceasta ca pe o pricinuitoare de bunătăți, în mâinile cele sfinte, înălțată, pe care lăudând-o au zis:

Bucură-te, raza Soarelui celui gândit;

Bucură-te, izvorul Mirului celui nedeșertat;

Bucură-te, chemarea lui Adam și a Evei;

Bucură-te, omorârea stăpânitorilor iadului;

Bucură-te, că înălțându-te, împreună acum, pe noi ne înalți;

Bucură-te, că închinându-te, pe suflete le sfințești;

Bucură-te, lauda apostolilor cea în lume propovăduită;

Bucură-te, tăria nevoitorilor cea preaiubită;

Bucură-te, Cinstită Cruce, mustrarea evreilor;

Bucură-te, lauda credincioșilor;

Bucură-te, prin care s-a surpat iadul;

Bucură-te, prin care a răsărit Darul;

Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 5:
Lemnul cel de Dumnezeu dăruit privindu-l toți, la acoperământul lui acum să alergăm, și ca pe o armă ținându-l, printr-însul să biruim taberele vrăjmașilor și, pipăind pe Cel nepipăit, cu bucurie să cântăm Lui: Aliluia!

Loading

RECLAME4

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Verified by MonsterInsights