Artiștii, din nou în doliu. Un celebru interpret a plecat dintre noi

În ultima perioadă, tot mai multe persoane cunoscute, oameni talentați și iubiți din țara noastră, au plecat dintre noi. O altă veste neplăcută lovește astăzi lumea artiștilor. Gavril Prunoiu, unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți din țara noastră, care a slujit timp de aproape șase decenii folclorul românesc, a murit la vârsta de 79 de ani.

Gavril Prunoiu moare la 79 de ani

Gavril Prunoiu a fost unul dintre cei mai iubiţi interpreţi de muzică populară din ţara noastră. Cariera sa a fost una de lungă durată, de aproape 60 de ani, timp în care s-a făcut remarcat pentru iubirea sa față de popor și dăruirea cu care practica această meserie. Vestea morții sale a venit în dimineața de 31 martie.

Marele artist a avut numeroase apariții la cele mai cunoscute televiziuni din țarnă și a colaborat cu artiști de seamă. De altfel, a fost bun prieten cu regretata Marioara Murărescu, realizatoarea emisiunii Tezaur folcloric.

Marele artita iubit mult copiii, care, la rândul lor, învățau de drag informațiile pe care le primeau de la acesta, fiind foarte apreciat ca dascăl. Nume mari îl plâng acum, după ce s-au bucurat de tainele pe care le-a oferit. Printre foștii săi elevi se numără și Niculina Stoican, Carmen Iordache sau Ionuț Dolănescu.

Între anii 1972-1982 a fost profesor titular la Şcoala de muzică şi Casa de copii şcolari, fete, din Câmpulung Muscel. Mai apoi, între 1974-1977 apoi din 1982 şi până acum a fost profesor de canto popular la Colegiul de artă ,,Dinu Lipatti”, Bucureşti. Timp de 20 de ani, a avut funcţia de şef al catedrei de muzică tradiţională a Colegiului bucureştean.

Gavril Prunoiu a participat la înființarea mai multor secții de muzică vocală tradiţională românească în mai multe licee de profil din țară. De asemenea, a pus bazele unui grup folcloric chiar în comuna natală, Boteni, din județul Argeș. A fost un adevărat iubitor de folclor, care și-a dedicat toată viața acestui gen muzical și artei.

Sursa articol Fresh24.ro

Loading

Comentarii Facebook

S-ar putea sa te intereseze:

This will close in 5 seconds

Verified by MonsterInsights