Pandemia a schimbat complet cursul firesc al lucrurilor și cu toții ne întrebăm ce ne așteaptă în următoarea perioadă, având în vedere că totul se schimbă rapid și suntem nevoiți să respectăm tot mai multe măsuri. Cel mai mult, românii vor să știe când nu vom mai fi nevoiți să purtăm masca de protecție, de care toată lumea se plânge.
Masca de protecție, doar o amintire în toamnă
Deși oamenii speră tot mai mult că revenirea la viața normală va avea loc în curând, se pare că lucrurile nu sunt deloc așa simple. În țara noastră continuă să fie impuse măsuri de prevenire a răspândirii virusului, după ce numărul de cazuri a cotinuat să crească considerabil și situația se complică.
Cu toate acestea, Florin Cîțu este optimist. Premierul țării a declarat azi că am putea scăpa de masca de protecție chiar în toamnă, dacă începem să avem încredere în vaccin și ne imunizăm. Premierul consideră că vaccinul este singura soluție și speră că oamenii își vor schimba părerea. Până acum, aproape 2 milioane de români s-au vaccinat cel puțin cu o doză.
“2 milioane de oameni vaccinaţi anti-COVID, adică 10% din populaţie, până la sfârşitul lunii martie, în România. În acest weekend vom ajunge la primul million de români vaccinaţi cu prima doză. Sunt veştile bune care trebuie să ne facă să respectăm în continuare măsurile de protecţie. Dacă mergem cât mai mulţi să ne vaccinăm, în toamnă putem renunţa la purtatul măştii”, a anunțat Florin Cîţu, sâmbătă, într-o postare pe Facebook.
Premierul le-a reamintit românilor că de ei depinde tot și că trebuie să respecte măsurile de prevenire impuse și să devină responsabili, pentru că doar așa putem trece cu bine peste această criză sanitară.
Continua sa citesti pe Fresh24.ro