Sfârşit tragic pentru o copilă de 11 ani. Fata, elevă în clasa a 5-a, a murit sub ochii colegilor de clasă. I s-a făcut rău, subit, imediat după ora de sport. Doctorii au venit imediat să-i acorde primul ajutor. Însă, din păcate n-au mai putut s-o salveze. Părintii nu stiau, dar medicii legişti au descoperit că fata avea o problemă gravă la inimă.
Totul s-a întâmplat ieri dimineaţă, la şcoala din comuna Butea din Iaşi. Vanessa a ajuns la cursuri de dimineaţă. Copila de 11 ani nu a acuzat niciun moment stări de rău, ori de ameţeală. Nimic nu prevestea tragedia. Ultima oră a fost cea de sport.
Martor la tragedie a fost şi fratele mai mare al copilei, elev la aceeaşi şcoală. Imediat, profesorii au sunat la 112. Profesorul de sport i-a acordat primul ajutor până au venit ambulanţele. Aproape o oră au încercat salvatorii să o resusciteze. În zadar. Inima copilei n-a rezistat.
Greta Predoi, director școală Butea: Fetiţa nu era scutită medical, nu era în evidenţele noastre cu probleme medicale certificate cu vreun act.
Mai mult, copila nu ar fi făcut efort la ora de sport.
Anton Anti, primar comuna Butea: Nu au făcut sport, au participat acolo doar pentru a încheia mediile.
Mihai Pauliuc, profesor: Sunt şocat, nu a dat niciun semn că s-ar putea să apară aşa ceva.
Azi, colegii săi au ţinut un moment de reculegere.
Medicii legişti au descoperit de ce boală suferea, dar de care părinţii nu au ştiut