Două grupuri energetice pe bază de cărbune din Complexul Energetic Oltenia vor fi închise. În caz contrar, România riscă să rămână fără 700 de milioane de euro din PNRR.
PNRR aduce bani muţi în ţară, dar vine şi cu concedieri. Două grupuri energetice pe bază de cărbune din Complexul Energetic Oltenia vor fi închise pentru că, altfel, România riscă să rămână fără 700 de milioane de euro. 3.000 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia ar putea fi daţi afară sau relocaţi pe alte posturi deoarece statul român şi-a asumat că va netezi calea spre o energie mai curată, ceea ce însemnă restructurări.
Închiderea celor două grupuri însemnă concedieri masive, cu toate că oficialii de la Bucureşti dau asigurări că salariaţii nu vor avea de suferit odată ce va fi luată această decizie. În şedinţa de Guvern, s-a discutat despre trecerea în conservare a celor două grupuri de la Turceni și Rovinari.
Săptămâna viitoare, Executivul va veni cu un act în acest sens. Surse guvernamentale spun că decizia ar urma să se aplice în cel mult trei luni.
„România trebuie să îţi îndeplinească aceste obligaţii privind intrarea acestor grupuri în conservare, fără însă ca acest lucru, cel puţin potrivit situaţiei existente în acest moment să aducă atingere în vreun fel situaţiei contractuale a celor care muncesc în acest moment”, a spus Dan Cărbunaru, purtător de cuvânt Guvern.