Consiliul Elevilor cere ca prima săptămână de şcoală din al doilea semestru să se desfăşoare în format exclusiv online, pentru a le oferi unităţilor de învăţământ timpul necesar pregătirilor, urmând ca din a doua săptămână să se aplice scenariile anunţate
Consiliul Elevilor solicită ca prima săptămână de şcoală din al doilea semestru să se desfăşoare în format exclusiv online, pentru a le oferi unităţilor de învăţământ timpul necesar pregătirilor, urmând ca din a doua săptămână să se aplice scenariile prezentate.
„Consiliul Elevilor salută măsura descentralizării deciziei privind redeschiderea şcolilor, însă trage un semnal de alarmă cu privire la normele în baza cărora se vor lua aceste decizii. Până la acest moment nu a fost publicat ordinul comun al ministrului educaţiei şi ministrului sănătăţii privind măsurile de siguranţă din şcoli. Acest aspect se traduce în faptul că şcolile vor avea, în cel mai bun caz, doar 3 zile la dispoziţie pentru a se pregăti de începerea cursurilor în format fizic, după 3 luni de şcoală online”, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Consiliul Naţional al Elevilor.