Copii de 8 ani, umiliți și supuși la perversiuni de către doi colegi de 11 ani!

Un incident șocant s-a petrecut în localitatea Stănilești, județul Vaslui. Doi elevi de clasa a IV-a au abuzat și au supus la perversiuni se*uale doi colegi mai mici, în vârstă de 8 ani.

Ceilalți colegi care au observat ceea ce s-a petrecut, i-au povestit învățătoarei școlii din Stănilești care mai apoi a informat conducerea unității de învățământ, notează vremeanoua.ro.

Între timp a aflat și tatăl unuia dintre elevii abuzați de cele petrecute la școală și a depus o plângere la Poliție cu privire la faptul că fiul său de 8 ani, dar și un alt copil de aceeași vârstă, au fost supuși la perversiuni se*uale și umiliți, de cei doi băieți mai mari, din aceeași localitate.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru “agresiuni se*uale” și fac cercetări în acest sens. ”În data de 13 decembrie, am fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că fiul său în vârstă de 8 ani, dar și un alt copil de aceeași vârstă, ar fi fost abuzați se*ual. Fapta ar fi fost comisă în luna septembrie a acestui an. În cauză s-a deschis un dosar penal pentru abuz sexual”, au confirmat reprezentanții IPJ Vaslui.

Conform sursei citate, ceea ce au povestit copiii cadrelor didactice s-ar putea să contureze faptul că batjocura la care au fost supuși cei doi micuți de 8 ani dura de mai mult timp.

Din informațiile noastre, mai întâi ar fi aflat o doamnă învățătoare, la care mai mulți copii s-a dus să spună ceea ce au aflat, ceea ce au văzut. Doamna învățătoare a informat imediat conducerea Școlii, care a făcut ceea ce trebuie și l-a înștiințat și pe șeful de post din comună.

Primăria a fost informată în ziua de 13 decembrie cu privire la acest caz fără precedent în comună, colegii de la Asistență Socială au trecut imediat la acțiuni concrete în acest caz. S-au efectuat anchete sociale și s-a stabilit un plan de măsuri.

În privința copiilor agresați, cu acordul părinților, aceștia vor fi consiliați de un psiholog din cadrul Centrului de zi, funcțional în comuna Stănilești, iar în privința minorilor acuzați în acest caz, până la o soluție din partea Poliției, ei vor fi atent monitorizați”, au spus reprezentanții Primăriei Stănilești.

“Nu știm ce mai poate rezolva Poliția în acest caz, că acești doi copii au fost nevoiți să îndure niște umilințe greu de povestit. Copilul meu, care e la școală cu ei, a spus că a auzit de la ceilalți colegi că cei de 11 ani îi dezbrăcau și mi-e rușine să mai spun eu, la vârsta mea, alte lucruri care se întâmplau.

Citeste integral

Loading

Comentarii Facebook

S-ar putea sa te intereseze:

This will close in 5 seconds

Verified by MonsterInsights