Analistul politic Cozmin Gușă susține că ultimele evoluții ale războiului din Ucraina denotă faptul că acest conflict s-ar putea extinde și ar putea ajunge pe teritoriul României. Gușă arată faptul că președintele Klaus Iohannis știe aceste lucruri, dar nu face nimic.
”Treaba-i gravă cu Iohannis! Ar trebui suspendat, dar nu mai are cine s-o facă, liderii politici au băgat-o deja pe mânecă. ”Dumnezeu cu mila!”
Chiar și românii obișnuiți, dar informați, au înțeles cât de gravă a devenit situația în regiunea noastră, dar specialiștii în geopolitică pricep că am ajuns într-un context din care se pot genera treburi gravissime pentru România, putând deveni rapid teatru de război sau parte beligerantă activă, cu perspectiva, deja certă, a inflamării și degenerării conflictului ruso-ucrainean.
De ieri știe tot românul că am plătit mai mult de jumătate de milion de euro pentru deplasarea cuplului Iohannis în Japonia, prin închirierea unui avion de super-lux. Imaginile din interiorul aeronavei sunt șocante și pentru cei ca mine, care-am avut ocazia să circulăm cu jeturi private, darmite pentru oamenii ce-au descoperit abia din imaginile de ieri cum arată luxul. Desigur că soluția zborului la Tokyo trebuia să fie închirierea unui avion Tarom, indiferent de sumă, aceasta ar fi intrat în conturile unei companii românești. Detaliul că ditamai aeronava luxemburgheză a zburat goală de la București la Sibiu, unde a oprit pentru a-i prelua pe Klaus și Carmen Iohannis, este însă unul care mă face să chestionez în plus starea psihică a președintelui nostru. Cum adică să nu pleci într-o vizită atât de importantă în mod securizat, de la Salonul Oficial din capitala țării, adică să-ți aduci nevasta de la Sibiu, ce să intre astfel în dispozitivul de organizare și protecție dedicat călătoriei?! Un șef de stat, fie el și dictator de tipul Putin, Xi, Erdogan, e limpede că e obligat să respecte acest gen de proceduri, ce nu pot fi personalizate funcție de capriciile consoartei. În cazul lui Iohannis e limpede că nu se întâmplă așa, iar vinovați pentru asta sunt decidenții din mecanismul de protecție și pază condus de către generalul Pahonțu, care trebuie să impună respectarea strictă a protocoalelor, iar dacă nu o fac, trebuie rapid chestionați și pedepsiți de către instituțiile abilitate ale statului. La noi nu se procedează așa, iar motivul este că Iohannis a devenit subiectul pasiv al unui mecanism de ”manipulare prin îmbălsămare”, exercitat de către cei de la vârful statului român a căror funcție depinde de pixul prezidențial. Declarațiile ”în linie” de ieri ale lui Ciolacu, Gorghiu, Grindeanu, inadecvate și care nu indică responsabilii pentru incident, confirmă și ce-am scris mai sus referitor la manipularea președintelui, dar și faptul că nu-și permit să abordeze subiectul în mod corect și legal, din motivul că fac parte și ei din categoria celor ”ce-au băgat-o pe mânecă”, deci sunt vulnerabili.
citeste integral pe stiripesurse