Decizia radicală a lui Florin Cîțu, ca ministru la Fondurile Europene. A blocat angajările

Premierul României, Florin Cîțu, care este acum și ministru interimar al Fondurilor Europene a luat o decizie radicală și neașteptată în noua postură. Cîțu a blocat un concurs prin care urmau să fie angajate mai multe persoane pe funcții de conducere. Reamintim faptul că premierul Florin Cîțu a venit în locul lui Cristian Ghinea de la USR-PLUS de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Florin Cîțu a stopat un concurs de angajare la Ministerul Fondurilor Europene

Prima mișcare pe care a făcut-o ministrul interimar al Fondurilor Europene a fost să blocheze un concurs pentru ocuparea unor funcții de conducere. Acest concurs era programat pentru data de joi, 9 septembrie 2021, dar nu a mai avut loc.

Candidații au aflat cu o zi înainte de data stabilită pentru concurs, faptul că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a întrerupt concursul.

Concret, este vorba despre un concurs organizat în colaborare cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici, care viza ocuparea unui număr de 21 de posturi de conducere și execuție, adică directori și șefi de serviciu.

Concursul trebuia să aibă loc joi, avea subiecte extrase aleator, iar candidaților le erau testate, în afară de cunoștiințele specifice postului, și cele de limbă străină și competențele de operare a computerului.

Cum a explicat Ministerul Fondurilor Europene blocarea concursului

Citeste continuarea pe Fresh24.ro

Comentarii Facebook
Pentru a inchide POPup-ul apasa pe imaginea de mai jos