
Levitaţia, un fenomen des întâlnit în filmele SF, este pe cale să devină realitate. Cercetătorii elveţieni au demonstrat, în cadrul unui experiment ştiinţific, cum mecanica cuantică poate fi cheia deplasării obiectelor în aer fără niciun motor asociat.
Mecanica cuantică se ocupă de comportamentul Universului la o scară foarte mică: atomi și particule subatomice care funcționează în moduri pe care fizica clasică nu le poate explica.
În 2021, o echipă a reușit să ridice în aer, fără niciun sprijin extern, o mică nanosferă de sticlă care avea un diametru de 100 de nanometri – de aproximativ o mie de ori mai mică decât grosimea unui fir de păr uman.
Împingerea unei astfel de nanosfere pe tărâmul mecanicii cuantice a fost o realizare uriașă. Cu ajutorul unor lumini laser atent calibrate, nanosfera a fost suspendată în cea mai joasă stare mecanică cuantică, o stare de mișcare extrem de limitată în care poate începe să apară comportamentul cuantic.
„Este pentru prima dată când o astfel de metodă a fost folosită pentru a controla starea cuantică a unui obiect macroscopic în spațiul liber”, a declarat Lukas Novotny, profesor de fotonică de la ETH Zurich din Elveția, potrivit Nature.
Nanosferă de sticlă făcută să plutească cu ajutorul unui fascicul laser foarte bine focalizat. Pentru a obține stări cuantice, mișcarea și energia trebuie să fie reduse la minimum. Novotny și colegii săi au folosit un container vidat răcit până la -269 grade Celsius.
citeste integral pe stiripesurse