Potrivit mediei locale, deşi aceeaşi valiză este observată frecvent la unul din oamenii din apropierea lui Putin, de fapt sunt trei astfel de valize. La acestea au acces doar trei dintre oficialii militari de rang superior ai Federaţiei Ruse.
Vladimir Putin a fost la înmormântarea politicianului Vladimir Jirinovski. A fost însoțit de o valiză ce a stârnit imediat indignare și curiozitate, precum și scenarii. Putin a avut o scurtă apariţie la slujba de pomenire de la Catedrala Cristos Mântuitorul, unde a venit cu un buchet de flori. Îmbrăcat în negru, Putin a făcut semnul crucii în faţa sicriului lui Vladimir Jirinovski, care ar fi murit de Covid. Jirinovski a fost cel care care a prezis cu o acurateţe remarcabilă data invaziei lui Putin în Ucraina.
Prezenţa vizibilă în imagini a unui agent de securitate cărând o geantă neagră presupusă a fi temuta valiză nucleară este considerată un indiciu asupra ameninţărilor venite dinspre Kremlin, după ce Putin a pus în alertă forţele nucleare în urma a ceea ce a susţinut a fi acţiuni agresive din partea NATO.
Spectrul unui război nuclear a planat asupra conflictului din Ucraina după ce rezistenţa ucraineană a blocat avansul armatei ruse care s-a văzut nevoită să renunţe cel puţin temporar la obiectivele sale, în timp ce liderul de Kremlin nu ar putea concepe să fie lipsit de o victorie.