Devine obligatoriu pentru români! Cei care încalcă legea riscă amenzi usturătoare

O nouă amendă pentru români! Șeful PSD Constanța propune o sancțiune uriașă pentru cetățenii care nu își exercită un drept garantat de Constituție.

Parlamentarii PSD Constanța au propus ca votul să nu mai fie facultativ, ci obligatoriu, iar cei care nu vor participa la vot să fie sancționați prin lege. Românii care nu merg la vot ar putea primi amenzi de 300 de euro, susțin aceștia.

Amendă pentru neparticiparea la vot

Felix Stroe a dat exemplul Greciei, unde autoritățile aplică amenzi cetățenilor care nu merg la vot. Nu se poate vorbi despre democrație fprp pluripartidism, susține acesta.

“Mi se pare foarte corect, de asemenea, ca cetățeanul să vină la vot. Sunt țări care sancționează absenteismul la vot. Vă dau exemplu – Grecia – 100 de euro dacă nu merg oamenii la vot. Vrem să determinăm cetățenii să își recapete încrederea în democrație. Democrația nu se poate fără pluripartidism. Alegerile ca să fie legitime trebuie să fie un număr cât mai mare cel mai mare la vot”, a declarat Felix Stroe.

Sursa Redactia.ro

Loading

Comentarii Facebook
Verified by MonsterInsights