Diana Șoșoacă trece la alt nivel: Senatoarea a depus o propunere legislativă privind anexarea unor teritorii din Ucraina, care au aparținut României

Diana Șoșoacă cere anexarea prin lege a teritoriilor din vechiul Regat al României, care în prezent sunt în Ucraina. Senatoarea a depus o propunere legislativă în acest sens, sea rată într-un comunicat de presă al partidului pe care aceasta îl conduce.

Senatoarea Diana Iovanovici-Şoşoacă, președintele partidului S.O.S România, a depus luni, 20 martie, la Senat, propunerea legislativă intitulată „Lege pentru modificarea Legii nr. 129/1997 pentru ratificarea Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina”, pentru introducerea acesteia în procedură legislativă.

Propunerea legislativă „Legea pentru modificarea Legii nr. 129/1997 pentru ratificarea Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina” are următorul cuprins:

Articolul unic se transformă în Art. 1

După Art. 1 se introduc următoarele articole:

Art. 2

În temeiul art. 27 din Tratat, acesta va fi denunțat de partea română în anul 2027, cu respectarea termenului de încunoștințare de cel puțin 1 an înainte de expirarea perioadei de valabilitate.

Art. 3

România anexează teritoriile istorice care i-au aparținut, respectiv Nordul Bucovinei, Herța, Bugeacul (Cahul, Bolgrad, Ismail), Maramureșul istoric și Insula Șerpilor.

Art. 4

După adoptarea prezentei legi și publicarea în Monitorul Oficial vor fi notificate autoritățile competente, inclusiv ONU, pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor legii.

Expunerea de motive

citeste integral pe stiripesurse

Loading

Comentarii Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Verified by MonsterInsights