Directorul general adjunct al APIA, Bogdan Dumitraşcu, a fost reţinut de DNA, sub acuzaţia de luare de mită. El ar fi pretins de la o persoană 2.000 de euro pentru a-i angaja fiica în structura centrală a instituţiei, fiind prins în flagrant când primea prima tranşă din bani.
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21 decembrie 2021, a inculpatului DUMITRAŞCU BOGDAN DUMITRU, director general adjunct al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A.), în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de luare de mită”, a transmis, miercuri, DNA, potrivit news.ro.
În ordonanţele procurorilor se arată că, la data de 10 decembrie 2021, inculpatul Dumitraşcu Bogdan Dumitru, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 2.000 euro pentru a o angaja pe fiica acesteia în cadrul A.P.I.A. – Structura Centrală şi, ulterior, să o transfere la o agenţie judeţeană, situaţie ce o avantaja din punctul de vedere a domiciliului. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul ar mai fi precizat că dorea ca banii să-i remişi în două tranşe respectiv înainte şi după angajare.
Bărbatul a fost prins în flagrant