Direcția Principală de Informații (GUR) din Ministerul Apărării de la Kiev transmite că Rusia schimbă tactica în ceea ce priveşte utilizarea rachetelor împotriva Ucrainei. Andri Cerniak, reprezentant al GUR, susţine că ruşii învață din propriile greșeli, dar, totodată, rămân fără stocuri de rachete de înaltă precizie. Potrivit GUR, Moscova mai are sub 100 de rachete de croazieră de înaltă precizie, cel mai des folosite în bombardamente. Este vorba despre rachete Kalibr, Kh-101 şi Kh-555. Cerniak a menţionat că, deşi Rusia are încă mii de rachete, foloseşte mult mai multe decât produce, scrie Rador.
Ucrainenii spun că rușii au probleme cu stocurile de rachete, dar și cu producția
Conform datelor obţinute de serviciile de informații, rușii nu pot produce mai mult de 30-40 de rachete pe lună, iar acele rachete vechi pe care le au în serviciu fie nu ajung să fie folosite din cauza unor defecțiuni, fie au o rază limitată de acţiune. Oficialul a mai adăugat că 95% dintre forțele terestre ruse sunt implicate, într-un fel sau altul, în agresiunea împotriva Ucrainei, dar nu obțin niciun succes strategic, așa că invadatorii au decis să-și sporească potențialul ofensiv prin utilizarea aviației. Totodată, Cerniak a subliniat că apărarea antiaeriană ucraineană este întărită în fiecare zi și, având în vedere că Forțele Aeriene ale Ucrainei au învățat deja să doboare rachete și drone kamikaze, doborârea avioanelor va fi o misiune şi mai uşoară. GUR mai notează că armata rusă nu a renunțat la ideea de a distruge sistemul energetic al Ucrainei. În plus, ruşii vor să distrugă tot ce ţine de combustibil și energie, pentru a opri furnizarea de produse petroliere.
CITESTE INTEGRAL PE STIRIPESURSE