Instanța Supremă a publicat motivarea deciziei definitive în cazul celor două case din Sibiu, aflate în litigiu și care au aparținut președintelui Klaus Iohannis. Publicarea motivării deschide calea pentru inspectorii ANAF să inițieze procedurile de executare silită împotriva președintelui.
Litigiul, început în 2016, privea moștenirea unuia dintre imobilele din Sibiu, deținut de soția președintelui. Decizia definitivă a fost pronunțată pe 24 septembrie 2024, când Rodica Baștea, prietenă a familiei Iohannis din Miami, a pierdut procesul.
Motivarea:
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea civilă formulată la data de 07 aprilie 2016 în dosar nr. x/85/2016 al Tribunalului Sibiu, strămutat la Tribunalul Hunedoara prin sentinţa civilă nr. 88/20.09.2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român prin Municipiul Sibiu reprezentat de Primar, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a certificatului de moştenitor legal nr. 168/19.09.2008 emis pe numele Statului Român de către BNP B., în dosarele succesorale nr. 90/2007, 92/2008 şi 93/2008; să se dispună pe cale de consecinţă rectificarea CF Sibiu nr. (…), în sensul radierii înscrierilor de sub (…), (…), (…), respectiv a dreptului tabular înscris în favoarea Statului Român în baza certificatului de moştenitor nr. 168/19.09.2008, cu privire la imobilul situat în Sibiu, Str. (…), jud. Sibiu, cu cheltuieli de judecată.
I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 620 din 21 aprilie 2022, Tribunalul Hunedoara, Secţia I civilă a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamanta A.; a admis excepţia de netimbrare a cererii de intervenţie în interes propriu, formulată de intervenienții C. şi D. şi a anulat în consecinţă cererea de intervenţie principală formulată de aceştia în contradictoriu cu reclamanta A. şi cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român prin Municipiul Sibiu reprezentat de Primar; a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant convenţional al E. S.P.A.R.L., în calitate de titular şi prin avocaţi colaboratori, pentru reclamanta A.; a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sibiu, pentru pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice; a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Municipiului Sibiu, pentru pârâtul Statul Român; a respins excepţiile de autoritate de lucru judecat, invocate de părţi; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. şi a respins, în consecinţă, acţiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienții F. şi G., G. fiind decedat pe parcursul procesului şi continuată de intervenienții F., H. şi I., în calitate de moştenitori ai intervenientului decedat G., în contradictoriu cu reclamanta A. şi cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Sibiu reprezentat de Primar; fără cheltuieli de judecată între părţi.
I.3. Hotărârea pronunţată în apel
Prin decizia civilă 1973 din 15 iunie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/85/2016, Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 620/2022 pronunţate de Tribunalul Hunedoara, Secţia I civilă, în dosar nr. x/85/2016; a respins cererea intimaţilor F., H. şi I. privind plata cheltuielilor de judecată.
I.4. Calea de atac formulată în cauză
CITESTE INTEGRAL PE REALITATEA