Nicolae Ciucă mulţumeşte PPE şi UE pentru ajutorul acordat Ucrainei: „Acum este la fel de important să continuăm. Trebuie să rămânem uniţi”

Președintele PNL Nicolae Ciucă a lansat miercuri, într-o declarație ținută la Rotterdam cu prilejul congresului Partidului Popular European (PPE), un apel la solidaritate între ţările europene pentru sprijinirea Ucrainei în faţa agresiunii ruse, subliniind că România a ajutat şi continuă să ajute refugiaţii ucraineni.

„Dragi colegi, momentul pe care îl trăim va redefini istoria noastră actuală şi modul în care ne pregătim pentru viitor. Invadarea Ucrainei este un război împotriva tuturor valorilor PPE şi tuturor principiilor şi valorilor noastre comune europene – libertate, democraţie, drepturi fundamentale, stat de drept. Aş dori să mulţumesc PPE pentru adoptarea unei poziţii clare împotriva invaziei ruse în Ucraina. Este datoria noastră să sprijinim Ucraina cu tot ceea ce putem. Graţie propunerii solide pe care preşedinta Comisiei Europene a prezentat-o şi pentru care a pledat preşedinta Parlamentului European, am reuşit să adoptăm o asemenea acţiune fără precedent împotriva Rusiei şi în sprijinul Ucrainei. Putem fi mândri de ce am realizat ca familie politică în timpul acestor ultime luni. Acum este la fel de important să continuăm. Trebuie să rămânem uniţi ca Uniunea Europeană şi de asemenea ca PPE’”, a spus președintele PNL, Nicolae Ciucă, în faţa delegaţilor PPE.

 266 Total vizualizari,  2 Vizualizari azi

Comentarii Facebook
Apasati pe una din imaginile de mai jos pentru a inchide aceasta fereastra.