Noua atitudine a PSD: Campionii integrității, partidul anticorupție, spaima infractorilor

În sediul de pe Kiseleff 10 trebuie să fie cineva cu un dezvoltat simț al umorului care se ocupă de întreaga strategie de comunicare a partidului. Liderii PSD, la rândul lor, au toate motivele să se tăvălească pe jos de râs când îi văd pe liberali cum s-au umplut singuri de sânge cu execuția lui Florin Roman din cauza minciunilor din CV.

Marcel Ciolacu a prins și el ceva mai mult curaj de când a intrat la guvernare și iată-l azi în poziția de arbitru al moralității. După demisia lui Roman în urma dezvăluirilor din ziarul Libertatea, Ciolacu i-a somat pe cei din USR să și-l zboare pe Allen Coliban, primarul Brașovului, prins și el anul trecut că nu și-a terminat de fapt Facultatea de Automatică și Calculatoare, așa cum susținuse inițial în CV.

Cu simțul dreptății umflându-se tot mai periculos în piept, Ciolacu a declarat război total ipocriziei în politică. Iată-l nimicindu-l într-o postare pe Facebook pe Dacian Cioloș pe motiv că îndrăznește să ceară desființarea pensiilor speciale din România în timp ce liderul USR a încasat timp de trei ani 8500 de euro pe lună rentă de fost comisar, la care se va adăuga pensia specială de europarlamentar, dar și cea de la Comisia Europeană.

Cu memoria borfașilor din propriul partid încă vie, același Marcel Ciolacu s-a fofilat discret de la șueta organizată, joi, de Dan Voiculescu pe tema capitalului românesc, unde au aterizat inclusiv vreo trei infractori, altfel mari oameni de afaceri, puși la masă cu premierul Ciucă și alți câtiva miniștri din guvernul României. Liderul PSD i-a lăsat iarăși în offside pe liberali, care n-au avut nici o problemă să se afișeze cu condamnați penal la evenimente publice.

Iarăși hohote în sediul din Kiseleff, distracție, voie bună. Liberalii par în aceste zile papagalii guvernării, cu un ministru demis după numai trei săptămâni și prinși la masă cu personaje dubioase la un eveniment organizat de trustul mediatic fondat de Dan Voiculescu.

Useriștii, la rândul lor, au fost transformați cu ajutorul televiziunilor de casă în corupții veroși ai României, într-un fel de nababi care învârt afaceri și bani cu lopata. În tot acest timp, PSD se face vizibil cu acțiuni populiste, împarte generos bani la pensionari, moare de grija tinerilor și copiilor din orfelinate. Transformat discret într-un fel de conștiință morală a guvernării, partidul lui Ciolacu mai are puțin și se prezintă drept partid anticorupție, campionul integrității.

Stați puțin. V-am spus de la bun început că în Kisellef 10, sediul PSD, lucrează niște băieți cu un simț al umorului exagerat. Consultanți interni sau externi, ce or fi ei, dar puși puși pe glume, farsori profesioniști. Din poza răsturnată servită publicului românesc lipsesc niște nume-cheie: Laura Vicol, Alexandru Stănescu, Marian Neacșu, Sorin Grindeanu. Patru nume și tot atâtea simboluri pentru crima organizată, impostură, nepotism, corupție sau sfidarea grosolană a opiniei publice. Ele reprezintă, în esență, emblemele PSD.

Citeste integral

Loading

Comentarii Facebook

S-ar putea sa te intereseze:

This will close in 5 seconds

Verified by MonsterInsights