Cel fărădelege grăieşte cuvinte de hulă împotriva numelui tău, o, Preasfântă Stăpână şi Împărăteasă,
Şi caută să născocească minuni mai presus de fire.
Graiurile gurii sale spurcate sunt fărădelege şi linguşire,
Dar noi credem şi mărturisim, că tu te-ai înfăţişat cu trupul în ceruri,
Şi acuma stai înaintea Altarului lui Dumnezeu.
Minunile şi milele tale sunt nesfârşite şi toţi cei ce te cinstesc se vor acoperi cu nădejde sub aripile tale.
O, Preasfântă Maica lui Dumnezeu, cu mijlocirea ta, apleacă preasfânta Faţă a iubitului tău Fiu şi Mântuitorului nostru spre noi.
Fă-L, cu rugăciunile tale, milostiv spre noi, păcătoşii.
Arată-ţi mila ta tuturor celor ce te cunosc pe tine.
Harul tău s-a revărsat peste tot pământul.
Stăpânirea şi puterea se află în braţul tău, tăria şi întărirea în dreapta ta!
Binecuvântată este lauda ta în ceruri,
Binecuvântată este mărirea ta şi pe pământ!
Sfinte Dumnezeule…Preasfântă Treime… Tatăl nostru…
În multe chipuri, Fecioară, pe Hristos L-am amărât, cu gândurile, cu cuvintele şi cu faptele şi mă tem de înfricoşata Lui judecată, ci, apucând înainte, izbăveşte-mă de cele cumplite, cu rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu!
Slavă…
Miluieşte-mă pe mine, Stăpână, cel care mult am greşit şi mântuieşte-mă cu rugăciune la Cel pe Care L-ai născut, ca să slăvesc minunile tale cele multe şi nemăsurata ta milă.
Şi acum…
Strălucind cu slavă dumnezeiască, ceea ce eşti Maica Celui ce te-a proslăvit, tu singură roagă-L pe Cel Singur slăvit, ca să dobândesc mărirea cea de sus