Prima reacție a Guvernului în cazul Șoșoacă: “Premierul Nicolae Ciucă consideră inacceptabil acest incident”

Nicolae Ciucă a transmis prin Secretariatul Guvernului o primă reacție în cazul scandalului iscat de senatoarea Diana Șoșoacă. Acesta a condamnat comportamentul acesteia la adresa echipei de jurnaliști italieni de la Rai 1 care au fost sechestrați mai bine de 8 ore în biroul senatoarei. De altfel astăzi scandalul a ajuns și în presa internațională după ce materialul în care sunt prezentate violențele a fost difuzat de postul de televiziune italian.

“Guvernul României condamnă cu fermitate orice acțiune de intimidare a jurnaliștilor”

Premierul transmite că dezaprobă comportamentul senatoarei sau orice alt comportament menit să oprească accesul la informații al presei precum și soluționarea disputelor prin violență.

“Guvernul României condamnă cu fermitate orice acțiune de intimidare a jurnaliștilor sau de obstrucționare a dreptului la liberă informare a cetățenilor.

Libertatea de exprimare, dreptul la opinie și accesul la informații sunt garanții ale unei democraţii consolidate și ale funcționării statului de drept.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă consideră inacceptabil acest incident și respinge categoric manifestarea diferențelor de opinii prin violență.

Prim-ministrul României este preocupat de acest caz, care trebuie clarificat în regim de urgență de instituțiile abilitate ale statului.” transmit reprezentanții Guvernului.

Prima reacție a Guvernului în cazul Șoșoacă
Prima reacție a Guvernului în cazul Șoșoacă

“Menționăm că au fost respectate procedurile în vigoare, proceduri prevazute de legislația țării noastre”

Tot astăzi Poliția Română a anunțat că în acest caz este deschis un dosar și Parchetului i-au fost înaintate toate dovezile pentru a putea demara ancheta. Punctul de vedere transmis de autoritățile române vine după ce jurnaliștii italieni prezintă în material o anumită ezitare a polițiștilor de a pune capăt scandalului.

Citeste integral

Loading

Comentarii Facebook

S-ar putea sa te intereseze:

This will close in 5 seconds

Verified by MonsterInsights