Protestele din România continuă pentru a 11-a zi consecutiv. Oamenii s-au mobilizat în număr mare pentru a cere reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale. Joi seara, manifestanții s-au adunat în fața Curții de Apel, de unde au pornit în marș spre Piața Victoriei, punctul central al demonstrațiilor din ultima perioadă.
Românii protestează pentru 11 zile la rând, și în țară, și în Capitală. Manifestanții care au fost astăzi în fața Curții de Apel București, instanța care s-a spălat pe mâini de anularea alegerilor, au plecat în marș în Piața Victoriei. Totul după ce, în ultima zi a anului 2024, magistrații de aici au respins contestația lui Călin Georgescu la decizia Biroului Electoral Central de anulare a alegerilor prezidențiale. Decizia a fost atacată la inalta Curte de Casație și Justiție.
Protestatarii solicită reluarea turului 2. Pe rețelele sociale, apelurile la solidaritate și participare continuă să strângă susținători din toate colțurile țării.
Protestele din Piața Victoriei au devenit un simbol al nemulțumirii populare după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale.
CITESTE INTEGRAL PE REALITATEA
![]()
