Rusia va reactiva Noul Tratat de Reducere a Armamentului Strategic (Noul START) doar dacă Administraţia de la Washington îşi modifică abordarea politică faţă de Moscova, afirmă Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe.
Americanii au încercat să îl convingă pe Putin să revină asupra deciziei
“Ca reacţie la decizia preşedintelui Vladimir Putin de suspendare a Noului Tratat START, americanii şi-au intensificat eforturile pentru a convinge Rusia să se răzgândească şi să revină la negocierile pe tema Acordului, astfel încât să fie reluate inspecţiile. Dar acest lucru este imposibil”, a declarat vineri Serghei Riabkov, într-un interviu acordat postului RT, preluat de agenţia Tass.
Moscova ar putea reveni la respectarea Tratatului Noul START “doar dacă Washingtonul îşi reanalizează poziţia faţă de Rusia”, a subliniat Serghei Riabkov.
La rândul său, Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a declarat că a avut discuţii “constructive” cu secretarul de Stat american Antony Blinken, cu ocazia întrevederii de săptămâna trecută, la reuniunea Grupului G20 din New Delhi. Principalele teme au fost situaţia armelor nucleare şi conflictul din Ucraina, a afirmat vineri Serghei Lavrov, conform agenţiei Tass şi site-ului Tagesschau.de.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat în februarie suspendarea Noului Tratat de Reducere a Armamentului Strategic (Noul START), semnat cu Statele Unite. Vladimir Putin a denunţat atitudinea Occidentului în conflictul militar din Ucraina. Ca reacţie, Preşedinţia SUA a anunţat în mai multe rânduri că vrea contacte cu Administraţia de la Moscova pentru discuţii despre acţiuni în sensul stabilităţii nucleare.
citeste integral pe stiripesurse