Puțini știu asta depsre el. Gigi Becali a deschis un spital destinat bolnavilor de cancer

Gigi Becali a deschis un spital. Latifundiarul este cunoscut de toată lumea ca investitor al echipei de fotbal FCSB, însă foarte puțini sunt cei care știu că acesta a construit o clinică în valoare de milioane de euro.

Gigi Becali a deschis un spital.  A investit 15 milioane de euro

Astfel, latifundiarul din Pipera ar fi investit nu mai puțin de 15 milioane de euro într-un spital modern, destinat bolnavilor de cancer.

Proiectul a fost demarat în urmă cu patru ani, în 2017,  la Arcom, lângă locul în care clubul îşi avea birourile, potrivit Capital.

Ba mai mult, finanţatorul echipei FCSB a explicat ce se întâmplă la Unitatea de tratament pe care a înfiinţat-o.

”Eu am făcut o clinică, bine, tot spital este, se ocupă de bolnavii de cancer. Unitatea este unde avea Steaua birourile, la Arcom. Toată clădirea este acum spital. Acolo totul este pe gratis, nu se plăteşte. Bine, nu e pe gratis… Se plăteşte, dar plătesc eu… E un spital la care plătesc eu. Plătesc la spitalul meu cum ar veni, că nu ai voie să faci pe gratis, altfel e evaziune fiscală. Și atunci plătesc eu singur toate tratamentele. Dar le plătesc la spitalul meu”, a spus Gigi Becali, potrivit sursei citate.Gigi Becali a deschis un spital

Gigi Becali a deschis un spital

Imunomedica – Centrul de prevenție, diagnostic și tratament Sfântul Ioan Botezătorul

Citeste continuarea pe StiriRomania.ro

Comentarii Facebook
Pentru a inchide POPup-ul apasa pe imaginea de mai jos