Rugăciunea pe care trebuie să o citești în Postul Paștelui. Îți curăță sufletul de păcate, preoții o citesc zilnic

RomaniaTaraMea se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit sau direct cu adresa de email . Dacă doriți să ne sprijiniți, distribuiti articolul prin Facebook la 1 click distanta mai jos!

Credincioșilor le este recomandat să citească o rugăciune specială în Postul Paștelui, de luni până vineri, până în miercurea din Săptămâna Patimilor. Este foarte puternică și le poate curăța sufletul de păcate. Preoții o citesc în fiecare zi în această perioadă.

Ce rugăciune este recomandată în Postul Paștelui
Această rugăciune specială ce se citește în Postul Paștelui este rostită de preoți de două ori la finalul fiecărei slujbe din această perioadă, de luni până vineri. După ce o spun, credincioșii trebuie să facă o metanie, ce simbolizează pocăința și recunoștința față de Dumnezeu.

Este vorba despre rugăciunea Sfântului Efrem Sirul – „Doamne și Stăpânul vieții mele”, ce în trecut era rostită și în cadrul tuturor slujbelor cu „Aliluia“, după cum este precizat în Tipicul Sfântului Sava și în Ceaslov:

„Și dacă este Aliluia sau Postul Mare, se zice rugăciunea aceasta a Sfântului Efrem Sirul. Se rostește către sfârșitul tuturor Laudelor bisericești zilnice, înainte de apolis, începând din lunea Săptămânii Mari (întâia din Post) până miercuri în Săptămâna Sfintelor Patimi. Ea se mai rostește miercuri și vineri în Săptămâna lăsatului sec de brânză (prima dinaintea Postului Mare)”.

Rugăciune
Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul
„Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l dă mie. (o metanie mare) Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie, robului Tău. (o metanie mare)

Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin” (o metanie mare)

Această rugăciune ce este recomandată în Postul Paștelui este însoțită de patru stihuri, ce trebuie să fie rostite de trei ori, fiecare stih fiind însoțit de o metanie mică.

„Dumnezeule, milostiv fi mie păcătosului; Dumnezeule, curăţește-mă pe mine păcătosul; Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă; Fără de număr am greșit, Doamne iartă-mă”.

RECLAMA 8

După aceea, credincioșii trebuie să spună integral Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, la fiecare cerere făcându-se o metanie mică, iar la final, o metanie mare.

Loading

One thought on “Rugăciunea pe care trebuie să o citești în Postul Paștelui. Îți curăță sufletul de păcate, preoții o citesc zilnic

  1. DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL lui DUMNEZEU MILUESTEMA pe Mine Pacatossa ???????????? ???????????? Evgenia kiru Izmail Ucraina UTCONOSOVCA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *