Informaţia ca Vladimir Putin a abrogat un decret din 2012, în care se stipula că Rusia va căuta modalităţi de rezolvare a conflictului din Transnistria, a stârnit un val de îngrijorare. În decret se stipula că Rusia va căuta modalităţi de rezolvare a conflictului din Transnistria, „în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova”.
Informația a fost comentată atât în presa de peste Ocean, cât şi de analiştii de la noi.
A fost, fără doar şi poate, motivul care l-a determinat pe președintele american Joe Biden să reconfirme, marți seară, sprijinul puternic al Statelor Unite pentru moldoveni.
Vechiul decret, în vigoare din 2012, contura politica externă a Rusiei într-o perioadă în care Moscova nu avea relații atât de tensionate cu Uniunea Europeană și Statele Unite. Decretul – abrogat acum – stipula că Rusia va căuta modalităţi de rezolvare a conflictului din Transnistria „în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova”.
Alexandru Flenchea, șeful delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control: „Integritatea noastră teritorială Rusia o recunoaşte în modul ei specific, aşa cum o recunoaşte, prin tratatul politic de bază din anul 2001, nu prin document de politici. Evident că un tratat bilateral are putere juridică mai mare, decât un decret de punere în aplicare a unui document de politici.”
Ordinul de revocare a decretului din 2012 a fost publicat pe site-ul Kremlinului, unde a apărut și noul decret cu „privire la asigurarea intereselor naţionale ale Federaţiei Ruse în legătură cu schimbările profunde care au loc în relaţiile internaţionale”.
CITESTE INTEGRAL PE STIRIPESURSE