Moscova a avertizat miercuri că sancțiunile UE asupra petrolului rusesc vor afecta piața mondială de energie, dar că Rusia ar putea redirecționa exporturile pentru a-și limita propriile pierderi.
Liderii UE au aprobat săptămâna aceasta un embargo asupra petrolului rusesc, care va elimina „aproximativ 90%” din importurile europene de petrol rusesc până la sfârșitul anului”.
Rusia este pe cale de a lua măsuri care vor „minimiza” impactul embargoului asupra petrolului rusesc, a anunţat miercuri Kremlinul, potrivit Reuters.
„Aceste sancțiuni vor avea un impact negativ pentru Europa, pentru noi și pentru întreaga piață mondială a energiei. Dar există o reorientare (a economiei ruse) care ne va permite să minimizăm consecințele negative”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov.
114 Total vizualizari, 2 Vizualizari azi