Reacție fermă a unui judecător de la Tribunalul București, față de discursul președintelui României la bilanțul CSM.
BUCUREȘTI, 8 dec. – Sputnik. Discursul președintelui Iohannis în fața membrilor CSM, discurs ce a lăsat impresia că trasează misiunile justiției în contextul actual al României, a provocat reacția fermă și curajoasă a doamnei judecător Mădălina Afrăsinie de la Tribunalul București.
Judecătoarea a transmis pe Facebook, potrivit luju.ro, un mesaj foarte clar și ferm prin care asigură pe președinte și opinia publică că puterea judecătorească își cunoaște misiunea și nu are nevoie de directivele prezidențiale, ce nu pot fi interpretate altfel decât o intruziune nelegitimă și neconstituțională.
Cu mult curaj, doamna Afrăsinie a denunțat starea de fapt în care se găsește România ”în numele unei situații extreme prezentate ca sfârșitul lumii.””Misiunea mea, ca judecător, este și să atrag atenția asupra faptului că dictatura s-a instaurat pas cu pas, în ropote de aplauze! și că tăcerea noastră naște ”monștri”! Care, din păcate, ajung să ne stabilească viitorul…” a scris judecătoarea.
Reproducem mai jos textul întregii postări a doamnei judecător:” “Eu, judecatorul, ma ridic si pledez cauza romanilorGanduri amare printre randuriDiscursul de azi, din CSM, al celui care a fost ales de romani sa ii conduca vremelnic, mi-a demonstrat ca cei aproape 32 de ani de la Revolutie au trecut degeaba iar dumneavoastra, domnule, nu ati inteles NIMIC din ceea ce inseamna separatia puterilor in stat!Stiti de am ales profesia aceasta?Pentru ca nu vreau sa primesc ordine! De la NIMENI!Pentru ca eu gust LIBERTATEA zi de zi, de zi! si nu trebuie sa fac niciun compromis pentru aceasta!Misiunea mea, ca judecator, este sa respect Constitutia si legile tarii, sa apar drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor si sa judec cauzele potrivit Legii, fara directive, plicuri galbene sau alte asemenea aberatii!
