Scene șocante în Hunedoara: Un bărbat a murit electrocutat în timp ce tăia iarba din curtea casei
Un bărbat de 59 de ani a murit, miercuri, după ce s-a electrocutat în timp ce tăia iarba în curtea casei din localitatea Hărău, județul Hunedoara, anunță Mediafax.
Potrivit ISU Hunedoara, bărbatul a murit în urma unui stop cardiorespirator survenit electrocutării. Acesta folosea un trimmer pentru a tăia iarba din curtea casei sale.
Ce a transmis ISU
„La un moment dat s-a electrocutat, cel mai probabil de la cablul de alimentare al trimmerului și a căzut secerat. Soția a anunțat imediat dispeceratul 112 și, până la sosirea echipajului SMURD din Simeria și ambulanței SAJ a încercat să-i acorde primul ajutor, împreună cu un vecin”, a transmis ISU Hunedoara.
A fost solicitat în sprijin și elicopterul SMURD de la Caransebeș, care a ajuns în 20 de minute, cu un echipaj de prim ajutor, cu medic.
citeste integral pe stiripesurse