Share
Multe persoane se pensionează și apoi continuă să lucreze. În astfel de situații se regăsesc, printre alții, foști polițiști și magistrați, care ajung să încaseze sume uriașe după ce se pensionează și își mai găsesc și un nou loc de muncă. În acest context, Raluca Turcan a propus un proiect care se interzică cumularea pensiei cu salariul, care urmează a intra în vigoare.
Nu mai putem încasa și pensie și salariu
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, vrea să facă mai multe modificări în sectorul economic, printre care și interzicerea în sistemul bugetar al cumulului pensie-salariu. În acest sens, numeroase pensii ale românilor urmează a fi reanalizate pentru a fi luate măsuri mai apoi.
Ministrul susține că mulți oameni care beneficiază de pensionare la o vârstă deloc înaintată așteaptă cu nerăbdare să iasă la pensie, ca mai apoi să se poată angaja și să primească și un salariu. În acest context, a crescut rata de pensionare, în timp ce natalitatea a scăzut.
„Aceste cifre care arată că avem 4 milioane de pensionari în sistemul public, 107.000 de pensionari anticipat cu penalizare sau fără, plus aproximativ 900.000 de beneficiari de pensie de invaliditate sau de urmaş. Dintre toţi aceştia, peste 200.000, după momentul pensionării, optează să lucreze.
Cifrele pe fond nu arată bine, avem o creştere a numărului de persoane care intră în pensie, avem o scădere a natalităţii, avem deja nişte semnale de creştere a şomajului, pentru că se resimt efectele pandemiei”, a spus Raluca Turcan la Digi24.
Când intră în vigoare proiectul
Citeste continuarea pe Fresh24.ro