Silviu Dehelean: “AUR este un partid național-comunist, ultima fază a ceaușismului de care cei de vârstă mea își amintesc”. Adrian Hatos despre protestatarii de la Parlament: “antivacciniști extremiști”

Deputatul USR de Bihor, Silviu Dehelean, condamnă protestele de ieri de la Parlament. Adrian Hatos, senator PNL, dezaprobă și el evenimentele de marți.

Singurii parlamentari de Bihor care au condamnat protestele de la Parlament sunt deputatul USR Silviu Dehelean și senatorul PNL Adrian Hatos. Într-o postare pe Facebook, Hatos a precizat că a fost “o altă zi complicată”, catalogând protestatarii de marți “antivacciniști extremiști”. “21 decembrie 2021 a fost o zi aglomerată și tensionată în Parlamentul României. În timp ce în stradă grupurile de antivacciniști extremiști încercau să pătrundă în Parlament, reușind chiar să rupă cordonul forțelor de ordine și să pătrundă în curte și să forțeze intrarea în clădire, am participat la mai multe ședințe, inclusiv de avizare în comisii ale proiectului de lege de aproape a Bugetului de stat pe 2022”, a precizat senatorul. “Între timp, afară vandalizau mașini aflate în parcarea Senatului. Sper că autoritățile competente își vor face datoria”, a încheiat parlamentarul.

Respect pentru instituțiile statului

Deputatul USR Silviu Dehelean a scris într-o postare pe contul de Facebook: “Parlamentul este instituția care reprezintă pluralismul politic, una dintre cuceririle Revoluției din decembrie 89, căreia îi comemorăm zilele acestea eroii. După 32 de ani, o grupare stârnită de AUR, partid de sorginte național-comunistă, a atacat Parlamentul.” El subliniază nevoia de a respecta instituțiile statului “fie că ne plac sau nu”, altfel “nu putem avea o democrație funcțională”.

“Bătăliile politice se duc în Parlament, până când argumentele tale strâng în jurul lor o majoritate, nu sărind gardul Parlamentului. Se poate protesta civilizat, poți crea presiune publică și intr-un mod responsabil. Înțeleg că asaltul împotriva Capitoliului a inspirat mulți extremiști, de peste tot din lume inclusiv de aici, dar episodul tot rușinos a fost pentru democrația americană. AUR ne arată că nu are acest minim respect față de instituții și regulile democrației iar acest fapt este îngrijorător”, a precizat deputatul. “Afirm cu responsabilitate că AUR este un partid național-comunist, ultima fază a ceaușismului de care cei de vârstă mea își amintesc. Tot curentul acesta “dacoman”, întreg discursul anti-european și protecționist economic, într-acolo ne duce cu mintea. Nimeni nu-și poate dori o întoarcere în întunericul acelor ani”, a conchis Silviu Dehelean.

Sursa articol

Loading

Comentarii Facebook

S-ar putea sa te intereseze:

This will close in 5 seconds

Verified by MonsterInsights