Prim-ministrul Nicolae Ciuca (foto 1) trebuie sa plece urgent din functie, din cauza ca si-a permis sa denigreze un parlamentar al Romaniei pe plan international. Demisia i-a fost ceruta miercuri, 15 decembrie 2021, de catre senatoarea Diana Iovanovici-Sosoaca (foto 2), cea pe care Ciuca a atacat-o in scandalul Rai Uno.
Amintim ca vineri, 10 decembrie 2021, Diana Sosoaca a chemat politia din cauza ca o echipa a televiziunii italiene Rai Uno ar fi refuzat sa stearga unele imagini filmate in cabinetul de avocatura al senatoarei. Trei zile mai tarziu, procuroarea Laura Nicoleta Iordache de la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 l-a pus sub control judiciar pe Silvestru Sosoaca, sotul senatoarei, acuzandu-l ca ar fi lovit un politist in scandalul de vineri (click aici pentru a citi).
In acest context, marti, 14 decembrie 2021, premierul Nicolae Ciuca a condamnat ceea ce el a denumit „intimidarea jurnalistilor” si „obstructionarea dreptului de libera informare a cetatenilor”. De asemenea, Ciuca a afirmat ca acest caz „trebuie clarificat in regim de urgenta de institutiile abilitate ale statului”.
In replica, miercuri, in plenul Senatului, Diana Sosoaca i-a cerut demisia lui Nicolae Ciuca din fruntea Guvernului, acuzandu-l de tradare si de presiuni asupra parchetului, in sensul executiei judiciare a senatoarei si a sotului ei. Totodata, Sosoaca a acuzat ca scandalul Rai Uno a fost pus in scena de catre serviciile secrete din Romania, impreuna cu cele straine, pentru discreditarea senatoarei, avand in vedere opozitia ei constanta si vehementa impotriva guvernarii ultimilor doi ani.
Iata mai intai comunicatul Palatului Victoria:
„Guvernul Romaniei condamna cu fermitate orice actiune de intimidare a jurnalistilor sau de obstructionare a dreptului la libera informare a cetatenilor. Libertatea de exprimare, dreptul la opinie si accesul la informatii sunt garantii ale unei democratii consolidate si ale functionarii statului de drept. Premierul Nicolae-Ionel Ciuca considera inacceptabil acest incident si respinge categoric manifestarea diferentelor de opinii prin violenta. Prim-ministrul Romaniei este preocupat de acest caz, care trebuie clarificat in regim de urgenta de institutiile abilitate ale statului”.
Redam acum declaratia Dianei Iovanovici-Sosoaca din plenul Senatului (vezi video):
„Ziua in care serviciile romane si straine, guvernantii si politicienii, Parchetul si politia au anihilat justitia in Romania si au manjit imaginea Romaniei!
Stimati colegi Senatori,
Fatidicul 12 decembrie 2021 va ramane pe veci inscris in Cartea neagra a istoriei contemporane a Romaniei! Acest ”12” se va clona zile la rand si va pata pe veci onoarea Romaniei, marcand ziua ingenuncherii Prim-ministrului Romaniei si a tradarii romanismului in fata unor mahalagii de joasa speta autointitulati ”jurnalisti”, de provenienta italiana, infractori de drept comun, care au venit sa distruga fata Romaniei, sa o intineze in mizeria propagandistica mediatica a unei spelunci numite televiziune, cu complicitatea tradatoare a institutiilor Statului roman, condusi de tradatori de cea mai joasa speta, precum si a unor pseudojurnalisti vanduti, avand cetatenie romana care le-ar trebui retrasa de urgenta, daca ar fi posibil.
Trei infractori autodenumiti jurnalisti, condusi de o femeie cu un caracter mizerabil, mahalaua intruchipata, au venit in Romania, invocand reprezentarea unei televiziuni italiene, cu notorietate in scandaluri si defaimari, au realizat un film care distruge imaginea Romaniei, aratand-o ca pe o tara de saraci, imputiti, needucati, nevaccinati, mizeria Europei. Incercarea de inscenare a unui scandal celui mai cunoscut politician roman, atat la nivel national, cat si la nivel international, aparator al drepturilor si libertatilor cetatenesti, in speta subsemnata, s-a dovedit a fi un fiasco pentru mahalaua jurnalisticii italiene, echipa grobiana, needucata, mizera, insolenta si defaimatoare, astfel ca serviciile interne si internationale au actionat ca la carte, au pus mana pe justitie si au fabricat un dosar regizat, cu probe falsificate, cu declaratia mincinoasa a unui politist, schimbata peste noapte, la cererea unor persoane din serviciile secrete romane si complicilor de peste granite, cu incalcarea Constitutiei Romaniei, a Codului de procedura penala, a Cartii Drepturilor Omului, anihiland orice urma de dreptate, totul pe fata, la televiziunile denumite latrine, unde mincinosi ai unui stat stalinist, cu politicieni care au tradat si vandut Romania au demonstrat poporului roman ca ei dau comenzi procurorilor si politistilor si ei indeplinesc intocmai ordinele.