Sorin Oprescu a fost dat în urmărire generală de Poliția Română, după ce polițiștii care au vrut să-l ducă la penitenciar nu au reușit să dea de el la adresa de domiciliu.
Medicul Sorin Oprescu ar fi fugit din țară de acum două săptămâni, spun unele surse apropiate de caz. Acesta a ieșit din țară prin Vama Giurgiu.
Potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, Sorin Oprescu ar fi ajuns la Atena, în Grecia, iar de acolo ar fi zburat către o destinație exotică. Se presupune că acesta ori a luat drumul Americii de Sud, în Brazilia sau Costa Rica, sau într-o zonă din Africa. De altfel, structurile de poliție europene și internaționale, din care și România face parte, au dat o circulară în țări din toată lumea pentru ca fostul primar să fie depistat.
CITESTE INTEGRAL PE STIRIPESURSE
103 Total vizualizari, 3 Vizualizari azi