Încă un cutremur a avut loc în România. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a făcut anunțul în urmă cu puțin timp.
Cutremurul a avut loc luni, în jurul prânzului, în Oltenia, Gorj. Vorbim de un seism slab, cu magnitudinea de 3,2.
„În ziua de 20.02.2023, 13:23:54 (ora României), s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur slab cu magnitudinea ML 3.2, la adâncimea de 15 km. Cutremurul s-a produs la 104km NV de Craiova, 107km SV de Sibiu, 139km V de Pitesti, 165km SE de Timisoara, 184km SE de Arad, 184km S de Cluj-Napoca, 201km V de Brasov, 214km E de Belgrade, 218km E de Zemun, 224km NE de Nis”, a precizat INFP în ultimul mesaj.
Un cutremur cu magnitudinea de 5,7 grade a fost înregistrat marțea trecută, în județul Gorj. A fost resimțit și în București și mai multe județe ale țării. Apoi, el a fost urmat, până joi după-amiază, de peste 300 de replici, potrivit celor mai recente date făcute publice de reprezentanții Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).
Ulterior au avut loc mai multe replici. Primul cutremur s-a produs la ora 1.20, având o magnitudine de 2,3. Acesta a fost urmat, 9 minute mai târziu, de un altul cu magnitudine 2.1. Ambele au fost de mică adâncime, 6,3 km, respectiv 3 km. Următorul, tot la mică adâncime, cu magnitudine, 2,6, a avut loc la 2,14.