Alexandru Socol, membru al organizației ”Corupția Ucide”, a murit la doar 33 de ani. Anunțul morții a fost făcut de fratele său, fără a preciza detalii despre modul în care s-a produs tragedia, informează Realitatea PLUS.
Mesajele de condoleanțe ale celor care l-au cunoscut curg pe paginile de Facebook.
„Ai spus întotdeauna că ești un om și atât, dar ai fost mult mai mult, dragă Alex, și ne vei lipsi! Ai fost mereu discret și de ajutor. Tot timpul având grijă de alții și prea puțin de tine. Drum lin și mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat, om bun”, este unul dintre mesajele scrise de unul dintre prietenii lui.
Alexandru Socol a fost unul dintre cei mai activi protestatari din Piața Victoriei în 2017. La Congresul PSD din 2018, el a fost săltat de jandarmi pentru ”tulburarea ordinii publice”.
Sursa: stiripesurse.ro