Românii ar putea să primească 20.000 de lei de la Guvern, sub formă de sprijin, în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice 2023. Ce a declarat ministrul Mediului după alocare bugetului.
Românii ar putea primi câte 20.000 de lei de la Guvern. Ministrul Mediului Tanczos Barna a delarat că estimează că aplicaţia destinată programului Casa Verde Fotovoltaice 2023 ar putea fi deschisă la sfârşitul lunii martie, cel mai târziu la începutul lunii aprilie. Anunțul a fost făcut la sfârșitul ședinței de Guvern de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos (UDMR).
„Atât din perspectiva producerii energiei verzi, cât şi din perspectiva reducerii emisiilor de carbon, programele finanţate de Administraţia Fondului pentru Mediu sunt foarte importante. Au crescut, în general, toate bugetele aferente programelor care vizează reducerea emisiilor de carbon.
Vorbim aici de programele care vizează creşterea eficienţei energetice în locuinţe, în administraţia publică, creşterea capacităţii de producere a energiei electrice pentru consum propriu, care se adresează consumatorilor, creşterea bugetelor pentru autoturismele verzi, adică pentru maşinile electrice şi pentru celelalte programe care vizează, de asemenea, crearea unui mediu mai sănătos, mai sustenabil în privinţa sau în perspectiva reducerii emisiilor de carbon.
Bugetul aprobat astăzi de Guvern, pentru anul 2023, al Administraţiei Fondului pentru Mediu vizează foarte multe programe. Programul care este cel mai aşteptat acum este cel pentru fotovoltaice pentru cetăţeni. Aici vorbim de un buget, la prima aprobare, de peste două miliarde de lei. Ne aşteptăm ca la rectificarea din vară să putem completa acest buget cu fonduri europene şi fonduri de la AFM, până la cel puţin 3 miliarde de lei. Aceasta este ţinta noastră pentru 2023”, a declarat Tanczos la finalul ședinței de Guvern.