Ucraina nu are niciun drept să cadă doar de dragul de a menţine o pace în Europa faţă de acest război oribil, a declarat preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski, la conferinţa de presă organizată la un an de la începutul invaziei ruse, răspunzând întrebării unui jurnalist român, relatează News.ro.
”Ce vreau să spun societăţilor dumneavoastră este că voi aţi învăţat atât de multe de la poporul ucrainean, pentru că ştiu că aţi găzduit foarte mulţi dintre oamenii noştri care au fost forţaţi să fugă de război, femei şi copii. Eu cred că voi aţi înţeles asta. Prin a ajuta Ucraina, îi ajutaţi pe toţi. Dacă se reduce sprijinul, se reduce sprijinul pentru integritatea şi suveranitatea voastră într-un final”, a afirmat Zelenski.
Întrebarea adresată liderului de la Kiev de către trimisul special al TVR în Ucraina Alex Costache a fost: ”După un an de război, simţiţi că solidaritatea altor ţări a scăzut? Se simte o oboseală? Care este mesajul dumneavoastră pentru cei care simt că obosesc?”
Răspusul lui Zelenski
”Este foarte greu să vorbim despre suportul care scade. În fiecare zi simt sprijinul în galben şi albastru de peste tot din lume. Sunt recunoscător pentru asta. Pentru mine asta contează. Dar nu vorbim despre o diminuare a muncii, vorbim de sprijinul concret pentru Ucraina. Ce vreau să spun societăţilor dumneavoastră este că voi aţi învăţat atât de multe de la poporul ucrainean, pentru că ştiu că aţi găzduit foarte mulţi dintre oamenii noştri care au fost forţaţi să fugă de război, femei şi copii. Eu cred că voi aţi înţeles asta. Prin a ajuta Ucraina, îi ajutaţi pe toţi. Dacă se reduce sprijinul, se reduce sprijinul pentru integritatea şi suveranitatea voastră într-un final. Aşa cum am spus, dacă trece o rachetă prin spaţiul aerian românesc şi sunteţi în spaţiu NATO, dacă, Doamne fereşte, racheta explodează pe spaţiul vostru, NATO trebuie să se gândească, ori menţinem unitatea NATO şi arătăm putere sau nu. Dacă ei vor să arate putere, trebuie să caute care sunt opţiunile de răspuns. Eu vreau ca vocea mea să fie auzită nu de către ţările membre NATO, ci de către societăţile acelor ţări membre NATO, de către oamenii de rând. Ucraina nu are niciun drept să cadă, doar de dragul de a menţine o pace în Europa faţă de acest război oribil. Eu cred că Rusia merge înainte în ciuda sancţiunilor”, a replicat Volodimir Zelenski.
CITESTE INTEGRAL PE STIRIPESURSE