Loredana Groza pare a căpăta tot mai multă încredere în cea. Cea mai nouă postare de pe Instagram o arată machiată și coafată ca la carte, cu un top scurt, roșu, și lenjerie de aceeași culoare, peste care a pus doar o pereche de dresuri plasă.
Loredana Groza nu se dezminte nici în intimitatea casei sale și pozează tot în ipostaze senzuale. Aceasta s-a lăsat pe mâna profesioniștilor care au intervenit la nivel de machiaj și păr, iar ei i-a revenit “datoria” de a-și pune senzualitatea în prim-plan. Cu mult curaj, fără a-i păsa de gura lumii, Loredana a pozat în dormitor, în picioare și cu mâna în păr sau întinsă pe pat.

Topul scurt cu franjuri i-a lăsat la vedere abdomenul tonifiat, în timp ce dresurile transparente i-au dezvăluit lenjeria. Cântăreața de 51 de ani a arătat și ce poartă în picioare: o pereche de pantofi cu tocuri subțiri și foarte înalte, perfecte pentru a completa look-ul senzual.
Comentariile au curs numaidecât și s-au adunat cu sutele. Ca de obicei, cei care o urmăresc pe Instagram s-au împărțit în două tabere. Au existat și mulți cărora li s-a părut că a exagerat, însă și alții care au admirat-o.
“Scuze că trebuie să îți spun, dar la vârsta ta, unele doamne își plimbă nepoții prin parcuri, dar tu…” , a fost unul dintre mesajele acide primite de artistă. A sărit să o apere nimeni alta decât Anastasia Soare, poate cea mai cunoscută româncă de la Hollywood, fondatoarea unui adevărat impreiu în industria de beauty: “Dar nu toate doamnele sunt superstaruri, dragă. Loredana este un star”, a scris aceasta.
![]()
