Calendar ortodox 2 august 2022. Sărbătoare mare în postul Adormirii Maicii Domnului

Luna August este și ea marcată de o mulțime de evenimente religioase de excepție. Marți, 2 august, este sărbătorit un mare sfânt, care a avut un rol important în religia noastră. Este o zi mare, de post, așa că trebuie să știm ce avem de făcut și ce tradiții trebuie să respectăm.

Sfântul Ștefan, 2 august

Aducerea moaștelor Sfântului Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan este prăznuită la data de 2 august în calendarul ortodox. Sfântul Ștefan a fost ucis cu pietre din cauza credinței sale și apoi lăsat pradă fiarelor. Cu toate acestea, ele nici măcar nu s-au apropiat de el și nici nu a putrezit.

Trupul său a stat neîngropat timp de două zile și o noapte, după care a fost luat pe ascuns de oamenii lui Gamaliel și dus în satul Cafargamala, de lângă Ierusalim. Mai apoi, acesta a fost înmormântat așa cum se cuvine. Gamaliel, renumitul învăţător al legii evreieşti, va primi credinţa în Hristos.

Sfântul Ștefan este sărbătorit pe 27 Decembrie și este considerat unul dintre cei mai puternici sfinți. Este protectorul familiei și al celor bolnavi. Se spune că de sărbătorile închinate lui e bine să ținem o icoană cu el în casă, mai ales dacă avem probleme de sănătate sau avem probleme cu banii sau alți oameni de ani buni și nu mai scăpăm de ele.

CITESTE INTEGRAL PE FRESH24

Loading

Comentarii Facebook

S-ar putea sa te intereseze:

This will close in 5 seconds

Verified by MonsterInsights