Meteorologii anunță vreme geroasă în România. A fost emisă și avertizare meteo cod galben de ninsori însemnate cantitativ și viscol puternic pentru zona de munte. Valul polar aduce temperaturi de până la minus 20 de grade.
Meteorologii anunță ger de crapă pietrele din România în următoarele zile. La munte va ninge și va viscoli.
Prognoza meteo JOI
Valorile termice se vor situa peste mediile multianuale în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi mai mult noros în regiunile intracarpatice și va avea înnorări temporare în restul teritoriului. În Maramureș și la munte va ninge, în Transilvania vor fi predominant ninsori, iar în Banat și Crișana și pe arii restrânse în celelalte regiuni vor fi precipitații mixte (averse de ploaie, lapoviță, măzăriche și trecător ninsoare). Izolat se va forma polei. În zona de munte ninsorile vor fi însemnate cantitativ (peste 15…20 l/mp), astfel că se va depune strat de zăpadă, local mai consistent, iar vântul va avea intensificări cu viteze mai mari la peste 1700 m, unde vor fi rafale de peste 80…90 km/h, va fi viscol și vizibilitatea scăzută. Intensificări ale vântului vor fi și în restul teritoriului, dar mai ales în Transilvania și Oltenia, unde pe parcursul zilei, local vor fi viteze de 55…65 km/h. Temperaturile maxime vor fi de la 0 grade în estul Transilvaniei, până la 8…10 grade în Oltenia și Muntenia, iar cele minime se vor situa în general între -5 și 0 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceață.
![]()
