Este scandal mare la întrunirea liderilor europeni la care participă și Klaus Iohannis! Premierul Italiei, Mario Draghi, a fost criticat, joi, la summitul Consiliului European, din cauza deciziei de introducere a restricţiilor suplimentare de călătorie la frontierele Italiei, iar instituţiile europene îi atrag atenţia liderului de la Roma că trebuie să respecte certificatele COVID-19.
Guvernul Italiei tocmai a introdus, până pe 31 ianuarie, obligativitatea prezentării de rezultate negative la teste COVID-19 pentru accesul în Italia, deşi Uniunea Europeană a adoptat certificatele COVID-19, care conţin date despre vaccinare, vindecare sau testare, tocmai pentru a facilita circulaţia în spaţiul UE pe durata pandemiei.
Decizia Guvernului Mario Draghi a provocat “stupoare” în rândul liderilor UE, reuniţi la Bruxelles pentru summitul Consiliului European, afirmă oficiali citaţi de cotidianul Il Sole 24 Ore.
Mario Draghi susţine că a impus noile restricţii pentru că Italia are mai puţine cazuri de infecţii cu tulpina Omicron decât alte state UE. “Trebuie să menţinem acest avantaj de protejare a sistemului medical naţional”, a argumentat Draghi.
“Însă mulţi lideri europeni au atras atenţia asupra coordonării internaţionale şi asupra necesităţii informării în prealabil a celorlalte ţări, pentru a exista măsuri proporţionate”, a afirmat un oficial UE, sub protecţia anonimatului.
“Nu s-a discutat nominal despre ce ţară este vorba, dar s-a decis că este necesară coordonarea între statele membre UE”, a explicat un alt funcţionar european. Liderii UE au elaborat un proiect de document care are următoarul conţinut: “Sunt necesare eforturi coordonate. Restricţiile trebuie să se bazeze pe criterii obiective, nu trebuie să afecteze funcţionarea pieţei unice şi nu trebuie să împiedice în mod disproporţionat libera circulaţie între statele membre sau călătoriile în spaţiul UE”.
“Noi suntem foarte mulţumiţi că am adoptat certificatul COVID-19 în timp-record. Toate acţiunile trebuie să fie coordonate. Deciziile unilaterale arată că UE nu are capacitatea de a înfrunta rapid problemele generate de pandemie”, a declarat David Sassoli, preşedintele Parlamentului European.
Ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza, a justificat joi restricţiile mai severe pentru intrarea în Italia din afara Uniunii Europene, transmite dpa.
“În aceste ore, prioritatea noastră nu poate fi alta decât să continuăm să lucrăm pentru menţinerea siguranţei ţării noastre”, a declarat oficialul la un congres al asociaţiei asistenţilor medicali FNOPI.
Decizii cum sunt prelungirea stării de urgenţă şi restrângerea deplasărilor internaţionale au exact acest obiectiv, a mai spus el. Scopul e de a evita creşterea semnificativă a numărului de cazuri şi de internări în spitale din cauza noilor variante de coronavirus, cum ar fi Omicron.
De joi, toţi cei care intră în Italia din alte state membre ale Uniunii Europene trebuie să prezinte un test negativ pentru coronavirus, pe lângă dovada de vaccinare sau de vindecare. Conform reglementărilor, se acceptă teste PCR făcute cu maximum 48 de ore înainte şi teste de antigeni din ultimele 24 de ore.
![]()
