Sunt din ce în ce mai multe zilele pe care mi le stric cînd văd cum sunt construite știrile, cum sunt interpretate și, mai ales, cum este ocolit fondul subiectului sau principalul vinovat. Valul de păreri de pe TikTok se revarsă în telejurnale și în articole de presă cu pretenții. Moare o profesie? Înflorește o alta a părerismului vînturat după cum pricepe fiecare? Și după interesele de comandă? La ce mai folosesc agențiile de știri cînd și ele trădează regulile și se supun ordinelor? La ce folosesc asociațiile cînd și ele sunt folosite ca instrumente de presiune?
Într-o vreme în care nu mai citesc și nu mai ascult ce spun și ce scriu CT Popescu și Bogdan Chirieac, m-am trezit pe telefon cu un fragment de confesiune făcută nu știu cînd de CT Popescu, ajuns la vîrsta la care să mimeze procese de conștiință menite să-i înconjoare lătratul cu un nimb de erou mistuit de îndoieli. Amestecul acesta de fiere și pesimism, de vanitate și furie bine jucată povestește unui șters de Claudiu Pîndaru cît de tare l-au încercat alegerile din anul 2000 și cînd a fost unul dintre „momentele cele mai idioate din viața mea“ cînd «a trebuit să fac tot ce mi-a stat în puteri să nu cîștige Vadim Tudor. A trebuit să fac niște lucruri ….» și cînd CTP a pus la bătaie și obrazul și caracterul pentru a contribui la blocarea ascensiunii lui Corneliu Vadim Tudor. Atunci, l-a acuzat cu insistență pe Vadim Tudor că este „sectant”, deși știa că nu este, dar a făcut-o numai pentru a manipula credincioșii ortodocși. Şi s-a străduit să-l ștampileze ca „fascist” folosind o afirmație apărută în ziarul comuniștilor francezi L’Humanité.
Animat de o speranță legată de un partid de stînga (cum avea să mărturisească) și cu părerile lui despre venirea minerilor, CT Popescu rămîne pistolarul din presă care a tras de cîte ori a putut în „șobolanul rozaliu” pînă cînd acesta a făcut eforturi să cumpere și ziarul Adevărul.
CITESTE INTEGRAL PE COTIDIANUL
