Ultima oră | Niculae Bădălău, eliberat din arest după mai bine de trei luni

Curtea de Apel București a admis vineri, 10 martie, contestația formulată de Niculae Bădălău, fost vicepreședinte al Autorității de Audit din Curtea de Conturi, împotriva prelungirii arestului preventiv, soluție dispusă de Tribunalul Giurgiu pe data de 28 februarie.

Nicolae Bădălău a fost plasat sub control judiciar. Măsura este definitivă. Fostul parlamentar se afla în arest preventiv din 28 noiembrie 2022.

Bădălău, judecat într-un dosar DNA

Niculae Bădălău a fost trimis în judecată în decembrie 2022 de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat că i-a oferit mită 170.000 de euro unui primar din judeţul Giurgiu în schimbul acordării unor contracte de lucrări publice.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Niculae Bădălău, la data faptelor consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi a României şi vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul aceleiaşi instituţii, pentru trafic de influenţă şi dare de mită, în formă continuată, şi a unui reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la dare de mită.

Surse judiciare au precizat că persoana trimisă în judecată alături de Nicolae Bădălău este Elena Matache, reprezentanta firmei implicată în acest caz.

citeste integral pe stiripesurse

Loading

Comentarii Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea sa te intereseze:

This will close in 5 seconds

Verified by MonsterInsights